Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este o organizație neguvernamentală independentă, non-profit și apolitică. Lansată oficial în 2018, Ambasada este un program al Asociației Coaliția România Sustenabilă, inițiat în urma unei idei a echipei The CSR Agency. Organizația promovează un model economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică și profitul. Prin programe complementare, ASR creează un cadru de colaborare între companii private, instituții ale statului, societatea civilă, comunități și cetățeni implicați, astfel încât românii să poată trăi într-un mediu sănătos și într-o societate echitabilă și prosperă. Organizația este finanțată de Kaufland România – Partener Fondator, Heidelberg Materials și Lidl România – Parteneri Platinum și UniCredit Bank România – Partener Silver.